... spune A., de 4 ani si nici jumatate. Si, desi nu face intotdeauna cele mai inspirate alegeri, sunt alegerile LUI pe care acum invata sa si le asume si din care poate culege ceva. Si daca nu, macar are curajul sa mearga mai departe si sa aleaga din nou, si din nou...
Dandu-ma un pas inapoi si privind mai cu luare aminte, poate ca asta admir cel mai mult la spiritele tinere - rezistenta la esec. Si persistenta, in ciuda acestuia. Si de aici incep intrebarile - cand oare incepem sa ne temem de esec? Si sa il privim ca pe o confirmare a nulitatii noastre? Dupa cate incercari esuate incepem sa simtim vidul din noi? De cate respingeri repetate este nevoie ca sa ajungem sa nu mai alegem, sa inghetam in loc, sau chiar sa dam inapoi? Este ceva cu care ne nastem, sau invatam de la cei din jur? Este ceva instinctiv, ne aparam de - o ce fel oare de - durere? De ce pe unii ii ingenuncheaza iar altora le da "un sut in fund", propulsandu-i in locuri neasteptat de bune?
Ei bine, acestea sunt intrebari cu care imi supra-turez motorasele interioare de cativa ani buni acum, intrebari carora le-am descoperit - partial - raspunsul. In cautarile mele am intalnit multi oameni ale caror povesti o intersectau pe a mea, in puncte mai mult sau mai putin fericite. Si stiu ca mai sunt pe lumea asta alte milioane de suflete care se framanta in aceleasi si aceleasi bucle de auto-interogatorii interminabile, care ii tintuiesc in loc si le erodeaza sufletele.
De aceea astazi, cand incep sa scriu in acest blog ca intr-un caiet nou, imi pun o dorinta mica - as vrea ca aceste cuvinte sa ajunga sub privirile celor care au cel mai mult nevoie de un ghid, cand au de facut alegeri care ii paralizeaza, cand cred ca nu stiu ce vor sau de unde sa inceapa.
